Nou § 9. - Decizia 607/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a celor cuprinse la nr. crt. 1, 2 şi 5-12 din cadrul capitolului II al anexei nr. V la aceeaşi lege

M.Of. 1110

În vigoare
Versiune de la: 2 Decembrie 2025
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece limitarea la 30% pe ordonator de credite a sumei sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor este de natură să creeze discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, în funcţie de structura personalului avut în subordine şi drepturile cuvenite acestuia. Astfel, dacă în cadrul a două tribunale există un număr diferit de angajaţi din categoria personalului contractual sau alte categorii care nu beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, prevăzute de dispoziţiile art. 5 din secţiunea 1 a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare diferă. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma acestora se realizează diferit în cadrul instituţiilor de acelaşi grad, iar plafonarea sporurilor personalului auxiliar de specialitate va fi, de asemenea, diferită.