Nou § 39. - Decizia 607/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a celor cuprinse la nr. crt. 1, 2 şi 5-12 din cadrul capitolului II al anexei nr. V la aceeaşi lege

M.Of. 1110

În vigoare
Versiune de la: 2 Decembrie 2025
31. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi 53 din Constituţie, Curtea a precizat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede la art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, "instituirea unui salariu minim brut pe ţară", fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. De asemenea, acest text constituţional nu se opune competenţei legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare, de a reaşeza coeficienţii sau salariile de bază ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv ale personalului auxiliar din instanţe şi parchete.