§ 5. - Decizia 607/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

M.Of. 968

În vigoare
Versiune de la: 7 Decembrie 2017
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale prin raportare la art. 11 din Legea fundamentală, deoarece nu se corelează cu prevederile Convenţiei penale privind corupţia şi cu Convenţia civilă asupra corupţiei, în ceea ce priveşte calitatea cumpărătorului de influenţă prin eliminarea analogiilor cu infracţiunea de înşelăciune. Din examinarea conţinutului art. 292 alin. (1) din Codul penal rezultă că acesta defineşte în mod excesiv infracţiunea de cumpărare de influenţă, întrucât, potrivit actelor normative invocate, darea/primirea unor foloase trebuie făcută de către un funcţionar public. Or, textul criticat stabileşte că subiect activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, fiind asimilat cu cel de la infracţiunea de înşelăciune. Depune concluzii scrise.