§ 35. - Decizia 607/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

M.Of. 968

În vigoare
Versiune de la: 7 Decembrie 2017
25. Aşa fiind, subiect activ al infracţiunii de cumpărare de influenţă poate fi orice persoană (fizică sau juridică) care îndeplineşte condiţiile tragerii la răspundere penală. Poate avea această calitate şi un funcţionar public, dacă acesta cumpără influenţa altui funcţionar public. De asemenea, participaţia penală este posibilă sub toate formele, iar dacă promisiunea, oferta sau darea este realizată printr-un intermediar, acesta va avea calitatea de complice sau instigator la cumpărare de influenţă, în funcţie de natura activităţii desfăşurate, în timp ce cumpărătorul de influenţă va păstra calitatea de autor al infracţiunii, chiar dacă nu comite nemijlocit acţiunea ce caracterizează elementul material.