§ 20. - Decizia 607/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

M.Of. 968

În vigoare
Versiune de la: 7 Decembrie 2017
15. Prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, paragraful 69, Curtea Constituţională, în analiza unor critici similare, a reţinut că, în ce priveşte invocarea Convenţiei, penale privind corupţia, ratificată prin Legea nr. 27/2002, acestea constituie cadrul general în materie, legiuitorul naţional având competenţa de a reglementa conduita legal şi moral dezirabilă politicii penale şi politicii publice anticorupţie din propriul stat. 16. De altfel, în ceea ce priveşte incriminarea unei fapte, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că dispoziţiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii", precum şi a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează competenţa legiuitorului de a stabili infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În temeiul acestor dispoziţii constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru acea faptă (a se vedea Decizia nr. 1.205 din 20 septembrie 2011).