§ 33. - Decizia 605/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) şi (3) şi ale art. 27 alin. (2^3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 493

În vigoare
Versiune de la: 28 Mai 2024
29. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă, în dosarele nr. 229D/2022, nr. 592D/2023, nr. 593D/2023, nr. 483D/2022, nr. 484D/2022, nr. 486D/2022, nr. 487D/2022, nr. 488D/2022, nr. 574D/2022, nr. 584D/2022, nr. 845D/2022, nr. 867D/2022, nr. 869D/2022, nr. 957D/2022, nr. 1.114D/2022, nr. 1.115D/2022, nr. 2.320D/2022, nr. 2.459D/2022, nr. 2.589D/2022, nr. 2.804D/2022, nr. 2.820D/2022, nr. 2.914D/2022, nr. 12D/2023, nr. 519D/2023, nr. 530D/2023, nr. 563D/2023, nr. 1.030D/2023, nr. 1.129D/2023, nr. 1.370D/2023, nr. 1.450D/2023, nr. 1.506D/2023, nr. 1.527D/2023, nr. 2.053D/2023, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate sunt lipsite de claritate. De asemenea, apreciază că sunt întemeiate şi susţinerile cu privire la incertitudinea care planează sub aspectul ordinii de soluţionare a cererilor de chemare în judecată, raportat la dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi la faptul că încă nu s-a finalizat procesul de reconstituire a dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite care au depus cereri anterior apariţiei Legii nr. 87/2020 pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Pe de altă parte, se mai consideră că nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 44 şi 136 din Constituţie, legiuitorul având posibilitatea de a reconstitui/constitui dreptul de proprietate privată asupra terenurilor vizate, deoarece este vorba despre terenuri aflate în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale, nefiind, astfel, afectat caracterul insesizabil al proprietăţii publice. În dosarele nr. 289D/2022, nr. 668D/2023, nr. 807D/2023, nr. 808D/2023, nr. 907D/2023, nr. 908D/2023, nr. 909D/2023, nr. 930D/2023 apreciază că prevederile art. 27 alin. (23) din Legea nr. 18/1991 suprimă dreptul de proprietate recunoscut unităţilor administrativ-teritoriale, producând efectul unei exproprieri de fapt nejustificate, de vreme ce foştii chiriaşi care au cumpărat imobilul construcţie pot cumpăra terenul aferent locuinţei în condiţiile Legii nr. 112/1995. Se mai apreciază că prevederea legală criticată nu respectă cerinţa previzibilităţii legii şi nu se integrează în sistemul legislativ existent, întrucât nu a fost corelată cu actele normative cu care se află în conexiune.