§ 23. - Decizia 604/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 769 alin. (9) ultima teză din Codul de procedură civilă
M.Of. 38
În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2017
15. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Potrivit art. 767 alin. (3) din Codul de procedură civilă, creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din preţul înscris în publicaţii sau în anunţuri. Susţinerile autoarei excepţiei referitoare la posibilele înţelegeri dintre părţile participante la licitaţia publică nu sunt de natură să conducă la neconstituţionalitatea textului legal criticat, ci reprezintă aspecte ce pot fi controlate pe calea contestaţiei la executare. De altfel, Curtea observă că art. 777 din Codul de procedură civilă instituie o excepţie de la regula inadmisibilităţii desfiinţării vânzării împotriva terţului adjudecatar, respectiv o asemenea cerere poate fi făcută pe cale principală în cazul în care a existat fraudă din partea acestuia. Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiinţată dacă există temei de nulitate, potrivit dreptului comun.