§ 15. - Decizia 600/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
M.Of. 496
În vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2012
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 38/2003 sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate. Arată că activitatea de transport în regim de taxi reprezintă, potrivit legii, un serviciu public, aceasta fiind destinată să completeze activitatea de transport public organizată la nivelul autorităţilor locale prin mijloace specifice. Ca atare, în reglementarea acestui domeniu de activitate, legiuitorul a avut în vedere protejarea interesului public pe care aceasta îl implică, astfel că limitarea, prin lege, a numărului de autorizaţii taxi este pe deplin justificată, fără a leza principiul economiei de piaţă şi al liberei concurenţe. Competenţa de atribuire a autorizaţiilor taxi revine în mod firesc autorităţilor locale, acestea fiind singurele în măsură a aprecia, prin studii de specialitate, necesităţile pe plan local în ceea ce priveşte transportul public de persoane.