§ 23. - Decizia 60/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal
M.Of. 894
În vigoare
Versiune de la: 4 Septembrie 2024
17. Curtea, având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare şi pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relaţiile sociale de natură patrimonială ale oricărei persoane juridice, precum şi pentru activităţile economice ale oricărei astfel de persoane, a reţinut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate şi păstrează un just raport de proporţionalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relaţiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, şi cel individual, circumscris libertăţii persoanei de a exercita activităţi economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârşirii lor în mediul privat, cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime, realizează un just echilibru între nevoia de protecţie a valorilor şi relaţiilor sociale anterior menţionate, inclusiv prin intermediul normelor de drept penal, şi severitatea pedepsei penale aplicabile.