§ 16. - Decizia 6/2021 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi ale art. 445 din Codul de procedură civilă

M.Of. 250

În vigoare
Versiune de la: 12 Martie 2021
12. Se susţine că dacă Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 ar fi aplicabilă doar cererilor de chemare în judecată introduse după data publicării sale, ar însemna că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi obligată să realizeze interpretarea şi aplicarea unitară a legii numai în aceste procese, iar în cadrul litigiilor declanşate anterior acestei date nu ar mai exista această obligaţie. Astfel, imposibilitatea formulării recursului în litigiile pornite anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 este contrară art. 126 alin. (3) din Constituţie.