§ 15. - Decizia 6/2021 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi ale art. 445 din Codul de procedură civilă

M.Of. 250

În vigoare
Versiune de la: 12 Martie 2021
11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că interpretarea textului criticat, în sensul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 nu este aplicabilă litigiilor pornite anterior publicării acesteia, este contrară egalităţii în drepturi, întrucât sunt excluse de la posibilitatea formulării recursului persoanele care au pornit procese anterior acestei date, procese care se aflau încă în curs de judecată la data publicării deciziei. Se concluzionează că legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor, parte componentă a dreptului la un proces echitabil.