§ 92. - Decizia 6/2015 [A] privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Sălaj - Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sub aspectul înscrierii sancţiunii avertismentului în cazierul fiscal

M.Of. 297

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2015
"Art. 1. - (1) Faptele sancţionate de legile financiare, vamale sau care privesc disciplina financiară, inclusiv cele care privesc stabilirea şi gestionarea impozitelor şi taxelor, care se înscriu în cazierul fiscal al contribuabilului, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice";