§ 5. - Decizia 6/2015 [A] privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Sălaj - Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sub aspectul înscrierii sancţiunii avertismentului în cazierul fiscal

M.Of. 297

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2015
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 25/1/2015 este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.