§ 37. - Decizia 6/2015 [A] privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Sălaj - Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sub aspectul înscrierii sancţiunii avertismentului în cazierul fiscal

M.Of. 297

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2015
4.2. Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S. susţine că, dimpotrivă, se evidenţiază în cazierul fiscal, indiferent dacă sancţiunea aplicată este amenda prevăzută de actul normativ sau această sancţiune este înlocuită cu măsura avertismentului, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, întrucât textele de lege incidente nu fac nicio distincţie în această privinţă.