§ 20. - Decizia 6/2015 [A] privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Sălaj - Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sub aspectul înscrierii sancţiunii avertismentului în cazierul fiscal

M.Of. 297

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2015
Prin Procesul-verbal de contravenţie din 10 iunie 2013, în sarcina sa a fost reţinută săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2213 alin. (2) lit. v) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi, în consecinţă, i-a fost aplicată sancţiunea avertismentului, prevăzută de art. 5 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.