§ 114. - Decizia 6/2015 [A] privind examinarea sesizării formulată de Tribunalul Sălaj - Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sub aspectul înscrierii sancţiunii avertismentului în cazierul fiscal

M.Of. 297

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2015
Totodată, existenţa cazierului fiscal pentru anumiţi contribuabili permite orientarea activităţii de control fiscal către contribuabilii în al căror cazier fiscal figurează încălcări flagrante ale legislaţiei financiar-fiscale şi vamale. În acest sens, este de remarcat faptul că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2009 privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2009, act normativ care a modificat art. 2 şi 4 din Ordonanţa Guvernului nr 75/2001, cu referire la scopul şi motivarea reglementării, sunt menţionate următoarele: "Luând în considerare situaţia economico - financiară actuală în contextul manifestării crizei economice în execuţia veniturilor bugetului general consolidat, este necesară, în primul rând, îmbunătăţirea climatului de parteneriat între stat şi contribuabilii viabili şi de bună-credinţă prin recunoaşterea creanţelor contribuabililor asupra bugetului la data emiterii certificatului de atestare fiscală şi compensarea lor potrivit solicitării contribuabilului în scopul evitării blocajelor financiare, acumulării de arierate artificiale şi a situaţiilor litigioase nejustificate. Pe de altă parte, administraţia fiscală trebuie să îşi simplifice procedurile şi să aplice principii de eficienţă în colectarea veniturilor bugetare, să limiteze posibilităţile de evaziune fiscală în segmentul stabilirii obligaţiilor şi al colectării acestora, prin consolidarea competenţelor şi creşterea vitezei de reacţie a organelor sale operative, prin luarea de măsuri asigurătorii în faza incipientă a investigaţiilor şi direcţionarea măsurilor de recuperare spre persoanele beneficiare ale veniturilor nefiscalizate prin atragerea lor în răspundere solidară, urmărindu-se de fapt corelarea tratamentului fiscal al administraţiei fiscale cu comportamentul fiscal al contribuabilului faţă de stat."