§ 62. - Decizia 598/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8, 9, 10, 11, 12 şi 33, ale art. 74 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
M.Of. 514
În vigoare Versiune de la: 2 Iunie 2025
34. Cu privire la pretinsa lipsă de claritate a termenului "neregularităţi" din cuprinsul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) şi al art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, întrucât nu se ştie care sunt cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei, neîndeplinite, pe care judecătorul este obligat să le comunice petentului şi, eventual, parchetului de pe lângă judecătorie, Curtea constată netemeinicia acestei susţineri. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor.