§ 20. - Decizia 598/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8, 9, 10, 11, 12 şi 33, ale art. 74 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

M.Of. 514

În vigoare
Versiune de la: 2 Iunie 2025
16. Ca atare, afectarea imparţialităţii instanţei aduce atingere statutului judecătorilor, prevăzut de art. 125 din Constituţie. Elocvent este faptul că art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prevede că judecătorii trebuie să fie imparţiali, având libertate deplină în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii, în conformitate cu legea şi în mod imparţial, cu respectarea egalităţii de arme şi a drepturilor procesuale ale părţilor. Însă dispoziţiile art. 9 şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 îi impun judecătorului să se pronunţe cu privire la fondul cererii, chiar înainte de a se discuta concludenţa ori utilitatea probelor. Este greu de crezut că, după ce identifică în etapa administrativă toate neregularităţile cererii, judecătorul va reveni în privinţa vreunei obligaţii stabilite în acest sens în sarcina petentului. De altfel, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prevede că judecătorul se raportează, pentru a respinge cererea, la neînlăturarea neregularităţilor ce au fost comunicate în prealabil.