§ 19. - Decizia 598/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8, 9, 10, 11, 12 şi 33, ale art. 74 alin. (1) şi ale art. 84 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

M.Of. 514

În vigoare
Versiune de la: 2 Iunie 2025
15. Judecătorul nu poate fi transformat, prin dispoziţiile art. 9 şi ale art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, într-un veritabil avocat al petentului, deoarece imparţialitatea judecătorului implică, printre altele, faptul că acesta nu poate oferi părţilor consultanţă juridică în cauzele pe care le soluţionează. Singurele momente când judecătorul ar putea constata că cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei nu sunt îndeplinite sunt pronunţarea minutei şi motivarea hotărârii de respingere a cererii, doar atunci fiind permisă exteriorizarea opiniilor judecătorului cu privire la fondul cauzei. În plus, principiul imparţialităţii instanţei se opune ca aceasta să îşi exprime opinia, într-o procedură prealabilă, cu privire la faptul că neregularităţile constatate privesc dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Constituţie, pentru a se cita parchetul de pe lângă judecătorie. Încălcarea acestei norme constituţionale ar putea fi reţinută de judecător doar în cadrul considerentelor hotărârii de respingere a cererii, nu într-o etapă prealabilă. Realizarea justiţiei de către instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie, nu include asigurarea de către judecător a consultanţei juridice, în beneficiul petentului sau procurorului.