§ 70. - Decizia 597/2024 [R/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

M.Of. 469

În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2025
65. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată cu privire la articolul unic pct. 2, în măsura în care stabilesc arbitrar o durată de 6 luni pentru menţinerea pragurilor utilizate pentru definirea impreviziunii, fără a avea în vedere perioada contractuală stabilită de părţi, şi pct. 8, în măsura în care este reglementată o prezumţie absolută cu privire la intervenirea impreviziunii în cazul în care debitorul, care formulează notificarea de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate a articolului unic pct. 3-7 din Legea nr. 52/2020, precum şi a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, instanţa apreciază că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere că reglementează continuarea contractului, prin adaptarea la noile circumstanţe, faţă de care s-a constatat impreviziune, şi, numai în măsura în care acest aspect nu este posibil, reglementează încetarea contractului, aceste posibilităţi rezultând şi din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016. De asemenea, în Dosarul nr. 3.279D/2021, instanţa apreciază că excepţia este neîntemeiată.