§ 26. - Decizia 597/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) lit. d) şi lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

M.Of. 18

În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2020
18. Prin urmare, faptul că legiuitorul a stabilit că acest sprijin lunar se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, dacă încadrarea în grad de dizabilitate a persoanei îndreptăţite a fost efectuată înaintea acestei date, respectiv începând cu luna următoare celei în care a fost eliberat certificatul de încadrare a persoanei îndreptăţite în grad de dizabilitate, cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 60 de zile de la datele menţionate, nu contravine dispoziţiilor art. 49 din Constituţie privind protecţia copiilor şi a tinerilor, deoarece este de competenţa legiuitorului să stabilească cerinţele de acordare a acestui drept prevăzut de lege, evident cu respectarea prevederilor constituţionale. De altfel, Curtea reţine că, în cazul în care cererea a fost depusă peste termenul de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile de lege criticate, art. 35 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 prevede că dreptul în discuţie se acordă începând cu data depunerii cererii.