§ 5. - Decizia 593/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile şi ale art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

M.Of. 507

În vigoare
Versiune de la: 30 Mai 2025
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care formulează o cerere de amânare a soluţionării cauzei, motivând că raportul întocmit în cauză trebuie refăcut, întrucât, pe de o parte, Curtea Constituţională nu a solicitat Curţii de Conturi o informare cu privire la avizul acestei instituţii necesar la emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014, iar, pe de altă parte, cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale sunt indicate anumite dispoziţii legale, de fapt criticile de neconstituţionalitate au vizat actele normative în integralitatea lor, iar acest lucru nu se regăseşte în raportul Curţii. Cu privire la cererea formulată, reprezentantul Ministerului Public arată că autorul excepţiei nu poate solicita refacerea raportului întocmit de judecătorul-raportor, Curtea Constituţională fiind competentă să soluţioneze cauza pe baza actelor pe care le consideră necesare şi suficiente, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind stabilit prin actul de sesizare a instanţei constituţionale, respectiv prin încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.