§ 57. - Decizia 593/2009 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54, art. 55, art. 56 şi art. 57 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, precum şi ale art. 294 şi art. 295 din Codul de procedură civilă

M.Of. 357

În vigoare
Versiune de la: 27 Mai 2009
Astfel, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 449 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iunie 2006, că dispoziţiile cap. IX al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 instituie o procedură specială de dizolvare şi lichidare a asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, ce are ca rezultat final îndestularea corespunzătoare a creditorilor, transmiterea bunurilor rămase în urma lichidării şi radierea acestor forme asociative din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Instituirea unei asemenea proceduri speciale este rezultatul faptului că asociaţiile şi fundaţiile, astfel cum prevede art. 1 alin. (2) din ordonanţă, sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, iar dizolvarea poate interveni şi pentru alte motive decât cele strict economice. Este cazul, spre exemplu, al situaţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. a)- c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, şi anume atunci când scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită sau contrară ordinii publice, când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice sau când asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit.