§ 10. - Decizia 587/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal

M.Of. 585

În vigoare
Versiune de la: 24 Iunie 2025
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză prin faptul că instituirea condiţiei negative a limitelor de pedeapsă de 5 ani şi, respectiv, 7 ani determină imposibilitatea renunţării la aplicarea pedepsei şi amânării aplicării pedepsei în cazul infracţiunilor ale căror limite speciale ale pedepselor depăşesc 5 ani şi, respectiv, 7 ani, dar al căror pericol social este unul redus, fiind de natură să justifice dispunerea uneia dintre formele de executare anterior menţionate. Se arată că există fapte prevăzute de legea penală pentru care limita specială maximă a pedepsei depăşeşte 5 ani, dar care, prin împrejurările şi circumstanţele în care au fost comise, prezintă un pericol social mai mic decât alte infracţiuni în cazul cărora limitele speciale ale pedepsei nu depăşesc 5 ani. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal permit renunţarea la aplicarea pedepsei doar în cazul acestora din urmă. În mod similar, se arată că amânarea aplicării pedepsei poate fi dispusă doar în cazul infracţiunilor a căror pedeapsă este mai mică de 7 ani, indiferent de pericolul social al acestora. Se susţine, aşadar, că, pentru a fi în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, este necesar ca cele două forme de individualizare a pedepsei să fie aplicate în funcţie de pericolul social concret al faptelor săvârşite.