§ 11. - Decizia 583/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (4) din Codul de procedură penală

M.Of. 203

În vigoare
Versiune de la: 11 Martie 2024
7. Excepţia pe care dispoziţia de lege criticată o prevede reprezintă o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, în sensul art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, în art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt enumerate expres şi limitativ faptele penale ce pot fi cercetate prin metoda supravegherii tehnice, printre acestea regăsindu-se şi infracţiunile de corupţie. În Cauza Iordachi şi alţii împotriva Republicii Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că înregistrarea convorbirilor telefonice este o ingerinţă foarte serioasă în drepturile individului şi numai motive solide, bazate pe o bănuială rezonabilă că persoana este implicată într-o activitate criminală gravă, pot servi ca temei pentru autorizare. Cum legea română defineşte criteriile de rezonabilitate a suspiciunilor împotriva persoanei în scopul autorizării unei interceptări, în art. 139 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, şi oferă garanţii că interceptarea poate avea loc doar în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute, protejând, în acelaşi timp, confidenţialitatea convorbirilor dintre avocat şi clientul său (cu excepţia cazului în care există date că avocatul săvârşeşte o infracţiune), instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt conforme Constituţiei, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată.