§ 12. - Decizia 581/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. a) coroborate cu cele ale art. 27 pct. 2 şi art. 28^1 pct. 3 din Codul de procedură penală

M.Of. 449

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2012
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, stabilirea competenţei şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului. Consideră că în cazul la care se referă excepţia de neconstituţionalitate eliminarea apelului dintre căile ordinare de atac a fost determinată de necesitatea soluţionării urgente a cauzelor penale care au un grad de pericol social mai redus.