§ 34. - Decizia 577/2022 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160 alin. (1) lit. b) şi alin. (10) teza finală şi ale art. 228 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi ale art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

M.Of. 284

În vigoare
Versiune de la: 5 Aprilie 2023
20. Distinct de acestea, referitor la invocarea soluţiei legislative consacrate de prevederile legale criticate, pe de o parte, şi a celei referitoare la încetarea de drept a mandatului de consilier local în caz de incompatibilitate, pe de altă parte, Curtea precizează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.