§ 31. - Decizia 577/2022 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160 alin. (1) lit. b) şi alin. (10) teza finală şi ale art. 228 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi ale art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
M.Of. 284
În vigoare Versiune de la: 5 Aprilie 2023
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 160 alin. (10) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, referitoare la caracterul definitiv al hotărârii instanţei de contencios administrativ prin care se soluţionează acţiunea formulată de primar împotriva ordinului prefectului de constatare a încetării mandatului primarului, au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea Decizia nr. 690 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 2 februarie 2022). Curtea a reţinut că textul legal criticat nu consacră o soluţie normativă nouă în materia dreptului administrativ, ci aceasta a existat în mod identic şi anterior adoptării Codului administrativ, regăsindu-se la art. 69 alin. (5) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, articol abrogat de art. 597 alin. (2) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea art. 69 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 (de exemplu, Decizia nr. 239 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 1 aprilie 2008, Decizia nr. 153 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 14 iunie 2013, Decizia nr. 228 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 12 iunie 2017, Decizia nr. 229 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, Decizia nr. 507 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 29 august 2018, Decizia nr. 130 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 19 iunie 2020, sau Decizia nr. 525 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1024 din 3 noiembrie 2020). Prin aceste decizii, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că modalitatea de contestare în justiţie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc în asemenea situaţii impunând o rezolvare promptă şi definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declanşării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului pentru alegerea unui nou primar. În aceste condiţii, Curtea a constatat că prevederile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001 conţin norme de procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, adoptate de legiuitor în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi care nu îngrădesc exercitarea dreptului la folosirea căilor legale de atac şi nu contravin nici principiului accesului liber la justiţie. Curtea a reiterat, în acord cu jurisprudenţa sa, că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, aparţine competenţei exclusive a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (în acest sens, a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate asigură accesul la justiţie, iar pe parcursul soluţionării contestaţiei de către instanţa de contencios administrativ, ambele părţi din litigiu - atât primarul, cât şi prefectul - îşi pot exercita neîngrădit drepturile şi garanţiile procesuale specifice procesului echitabil într-un stat democratic, astfel că nu se poate reţine încălcarea accesului liber la justiţie sub toate aspectele sale.