§ 96. - Decizia 574/2011 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii dialogului social în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 3 alin. (1) şi (2), art. 4, art. 41 alin. (1), titlul IV privind Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, titlul V privind Consiliul Economic şi Social, art. 138 alin. (3), art. 183 alin. (1) şi (2), art. 186 alin. (1), art. 202, art. 205, art. 209 şi art. 224 lit. a) din lege

M.Of. 368

În vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2011
2. Cu privire la susţinerile privind inexistenţa avizului Consiliului Economic şi Social, Curtea observă că acesta a fost solicitat prin Adresa Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 3.124/VM/9.12.2010, însă avizul nu a fost emis de către Consiliul Economic şi Social din lipsă de cvorum. Aşadar, se constată că, prin solicitarea avizului, Guvernul a respectat prevederile Legii nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 7 iulie 1997, lege care a fost adoptată în aplicarea art. 141 din Constituţie. Neîndeplinirea de către Consiliul Economic şi Social a atribuţiei sale de a emite avizul consultativ prevăzut de lege mai ales în privinţa actelor normative cu un impact social major (de exemplu, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sau Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii) constituie o înţelegere greşită a rolului său legal şi constituţional, fără a fi însă afectată constituţionalitatea legii asupra căreia nu a fost dat avizul Consiliului Economic şi Social.