§ 78. - Decizia 574/2011 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii dialogului social în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 3 alin. (1) şi (2), art. 4, art. 41 alin. (1), titlul IV privind Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, titlul V privind Consiliul Economic şi Social, art. 138 alin. (3), art. 183 alin. (1) şi (2), art. 186 alin. (1), art. 202, art. 205, art. 209 şi art. 224 lit. a) din lege

M.Of. 368

În vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2011
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) şi (5) cu referire la separaţia puterilor în stat şi la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, art. 41 alin. (5) referitoare la convenţiile colective de muncă, art. 43 alin. (1) privind dreptul la grevă, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (3) lit. p) privind reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială, art. 102 privind rolul şi structura Guvernului, art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului, art. 141 privind Consiliul Economic şi Social şi art. 148 alin. (2) cu privire la prioritatea de aplicare a actelor obligatorii adoptate la nivelul Uniunii Europene. Totodată, se arată că dispoziţiile criticate contravin şi Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.