§ 41. - Decizia 574/2011 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii dialogului social în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 3 alin. (1) şi (2), art. 4, art. 41 alin. (1), titlul IV privind Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, titlul V privind Consiliul Economic şi Social, art. 138 alin. (3), art. 183 alin. (1) şi (2), art. 186 alin. (1), art. 202, art. 205, art. 209 şi art. 224 lit. a) din lege

M.Of. 368

În vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2011
De asemenea, se susţine că măsurile adoptate sunt urgente, că era nevoie de o maximă celeritate în adoptarea lor, domeniul reglementat fiind unul foarte important, iar aplicarea legii este una imediată. În principal, argumentaţia Guvernului în privinţa urgenţei măsurilor conţinute în legea criticată se axează pe inexistenţa unor mecanisme care să permită un dialog social eficient şi blocajul funcţional în care se află Consiliul Economic şi Social. Totodată, maxima celeritate cu care trebuie să acţioneze Guvernul vizează faptul că la sfârşitul anului 2011 expiră toate contractele colective de muncă, astfel încât este necesară o perioadă de timp suficientă pentru partenerii sociali în vederea negocierii şi încheierii unor noi contracte, potrivit noilor reglementări. Cu privire la ultimele două condiţii, Guvernul arată importanţa domeniului reglementat, legea criticată reconfigurând în totalitate legislaţia anterioară, iar faptul că ea intră în vigoare imediat constituind un răspuns rapid şi energic la cerinţele economice curente.