§ 111. - Decizia 574/2011 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii dialogului social în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 3 alin. (1) şi (2), art. 4, art. 41 alin. (1), titlul IV privind Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, titlul V privind Consiliul Economic şi Social, art. 138 alin. (3), art. 183 alin. (1) şi (2), art. 186 alin. (1), art. 202, art. 205, art. 209 şi art. 224 lit. a) din lege

M.Of. 368

În vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2011
3. În privinţa cerinţei legale ca declararea grevei să fie luată cu acordul majorităţii membrilor sindicatului, Curtea observă că o atare condiţie este una de reprezentativitate, în sensul ca greva să poată fi declanşată numai dacă există un consens al membrilor de sindicat. În lipsa unei asemenea condiţii de reprezentativitate, conducătorii sindicatelor ar putea declanşa sau, din contră, nu ar putea declanşa greve atunci când acestea s-ar impune. Totodată, forma scrisă a acordului exprimat este şi un instrumentum probationis pentru a se putea demonstra legalitatea declanşării grevelor. În acest fel, acţiunile angajatorilor în faţa instanţelor judecătoreşti în vederea declarării ca ilegale a grevei vor avea şanse mult mai mici de succes. Rezultă, astfel, că o atare măsură este una de ocrotire şi garantare a dreptului la grevă.