§ 15. - Decizia 573/2021 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificate prin art. I pct. 21 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 212/2018, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 22 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

M.Of. 1185

În vigoare

Versiune de la: 15 Decembrie 2021

11. Referitor la dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 212/2018, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 22 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, autorul susţine încălcarea art. 1 alin. (5), art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece determină aplicarea legii într-o interpretare a cărei valabilitate a încetat în urma modificării art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, prin art. I pct. 21 din Legea nr. 212/2018, în sensul eliminării termenului "definitivă" din cuprinsul normei. Ulterior Deciziei nr. 12 din 22 februarie 2018, precitată, a ieşit din vigoare articolul de lege interpretat şi a fost modificat şi art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în sensul că suma datorată cu titlul de penalităţi se fixează succesiv până la stingerea completă a obligaţiei, prima fixare a acestei sume neavând caracter irepetabil. În aceste condiţii, se consideră că decizia interpretativă îşi încetează aplicabilitatea şi că instanţa de fond a aplicat legea într-o interpretare care a încetat odată cu ieşirea din vigoare a normei ce constituia obiect al interpretării şi a normei care constituia esenţa raţionamentului argumentativ în Decizia nr. 12 din 22 februarie 2018, precitată. Se mai susţine că autoritatea judecătorească a adoptat rolul legiuitorului, criticându-l pe acesta. Fixarea, chiar prin dispozitivul deciziei anterior menţionate, a unui termen maxim de trei luni pentru care pot fi calculate penalităţile, instituie distincţii oprite de principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus şi intră în contradicţie cu legiuitorul, de vreme ce art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu include nicio limitare şi precizează doar că instanţa de executare va "fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor". Se invocă încălcarea principiului nediscriminării, deoarece se introduc distincţii între creditorii unor obligaţii de a face, puse în sarcina unor debitori publici (cazul A) şi creditorii unei obligaţii puse în sarcina unor debitori privaţi sau ai altor obligaţii decât cea de a face, puse în sarcina debitorilor publici (cazul B), şi, totodată, se introduc distincţii nepermise între debitorii publici ai obligaţiei de a face (cazul C) şi debitorii privaţi sau ai altor obligaţii decât cele de a face puse în sarcina debitorilor publici (cazul D), sens în care invocă dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Autorul mai susţine că, după trei luni, creditorii din cazul A sunt lăsaţi fără singurele posibilităţi prevăzute de normele de executare silită de a constrânge debitorul să-şi execute obligaţia. Se aduce astfel atingere dreptului creditorului la executarea silită a obligaţiei şi la utilizarea unor mijloace legale eficiente, cu concursul instanţei de executare.