§ 36. - Decizia 572/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 644 alin. (1) şi art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă
M.Of. 55
În vigoare Versiune de la: 18 Ianuarie 2018
20. Curtea reţine, totodată, că prin Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat într-o problemă de drept asemănătoare, clarificând împrejurarea dacă, în raport cu statutul şi competenţa conferite prin legea specială şi dispoziţiile procedurale, executorul judecătoresc are calitatea de parte în procedura de validare a popririi, dat fiind faptul că obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată poate fi instituită numai în sarcina persoanei care are calitatea de parte. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, rezultă că profesia de executor judecătoresc are un statut special, care implică exercitarea autorităţii statului în vederea ducerii la îndeplinire a dispoziţiilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti şi în alte titluri executorii, scop în care legiuitorul a conferit autoritatea necesară actelor înfăptuite de către acesta, în cadrul competenţelor sale, calificându-le ca acte de autoritate publică, cu forţa probantă corespunzătoare unor asemenea acte, în măsura în care sunt datate şi înregistrate şi poartă ştampila şi semnătura executorului judecătoresc. Înalta Curte a constatat (paragraful 19 din decizia menţionată), că executorul judecătoresc nu este parte în raportul execuţional existent între creditor şi debitor, care are ca temei titlul executoriu. Legitimarea procesuală a executorului judecătoresc, conferită de lege, este una limitată şi diferită de calitatea subiectelor de drept implicate în poprire, iar poziţia sa procesuală nu poate fi confundată cu cea a părţilor raportului juridic din procedura validării popririi, ale căror demersuri judiciare urmăresc să protejeze drepturi şi interese proprii în justiţie. În cadrul cererii de validare a popririi, executorul judecătoresc, ca organ de executare, nu este titularul dreptului pretins, nu are interese proprii şi nu are calitatea de parte în proces. Concluziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi formulate doar cu privire la etapa validării popririi, sunt valabile, mutatis mutandis, pentru întreaga procedură a executării silite, având în vedere că, aşa cum a reţinut şi instanţa supremă, executorul judecătoresc este plasat în afara raporturilor juridice existente sau care iau naştere între subiectele de drept în întreaga procedură a executării silite.