§ 13. - Decizia 572/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 644 alin. (1) şi art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă

M.Of. 55

În vigoare
Versiune de la: 18 Ianuarie 2018
9. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că soluţia legislativă criticată este justificată de poziţia executorului judecătoresc în procesul civil, şi anume aceea de participant, fără a avea pretenţii şi apărări proprii de formulat în cadrul executării silite. În plus, deşi acesta îndeplineşte un serviciu public, îl reprezintă pe creditor în raportul execuţional care s-a născut între creditor şi debitor, fiind, practic, un agent al acestuia; de altfel, onorariul său, parte a cheltuielilor de executare, chiar dacă, în final, cade în sarcina debitorului, este avansat de creditor.