§ 6. - Decizia 572/2015 [R] privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 lit. a) şi b), art. 7 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, precum şi a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

M.Of. 893

În vigoare
Versiune de la: 27 Noiembrie 2015
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 şi 7 din Legea nr. 218/2002, precum şi a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 360/2002 ca neîntemeiată, iar cu privire la prevederile art. 8 din Legea nr. 218/2002, ca devenită inadmisibilă. În acest sens arată, în esenţă, că art. 5 şi 7 din Legea nr. 218/2002 trebuie analizate împreună cu art. 1 din acelaşi act normativ ce defineşte Poliţia Română, legiuitorul folosind un limbaj clar şi fluent care nu lasă loc la interpretări. Referitor la critica privind încălcarea prin textele de lege criticate a dispoziţiilor art. 117 alin. (2) din Constituţie apreciază că aceasta nu poate fi primită, deoarece Inspectoratul General al Poliţiei Române a dobândit personalitate juridică în temeiul Legii nr. 218/2002 - lege organică, ceea ce nu este interzis de Legea fundamentală, iar nu prin ordin al ministrului sau prin hotărâre a Guvernului. Referitor la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 218/2002 arată că, în urma modificării acestora prin prevederile Legii nr. 40/2015, excepţia a devenit inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 215 din 7 decembrie 1999. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 360/2002 arată că acestea trebuie coroborate cu dispoziţiile din Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, legiuitorul având competenţa de a crea norme derogatorii de la cadrul general care pot fi executate potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000 prin ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor. Prin ordinele emise de ministru se stabilesc măsuri tehnico-legislative, fără a se adăuga la lege, iar singurele acte normative care reglementează cu privire la naşterea, executarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sunt Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 360/2002.