§ 9. - Decizia 57/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

M.Of. 659

În vigoare
Versiune de la: 14 Iulie 2025
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească susţine, în esenţă, că există o aparenţă de neconstituţionalitate a art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, deoarece acesta are o formulare imprecisă şi imprevizibilă, întrucât nu se poate stabili dacă persoanele care îndeplinesc funcţii de funcţionari publici, adică au acest statut profesional prevăzut de lege, în ipoteza în care au raporturile de muncă/de serviciu suspendate, mai ales pentru exercitarea unei alte funcţii publice, intră în mod excesiv sub incidenţa textului de lege criticat, în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate. Astfel, se încalcă practic dreptul la muncă al acelui funcţionar public suspendat din funcţie, care este pus în ipoteză juridică discriminatorie faţă de oricare alte persoane destinatare ale legii în general, deoarece se află în ipoteza de a nu putea obţine niciun fel de alte venituri pe căi legale, ceea ce este absurd, încălcându-se inclusiv prevederile art. 47 din Constituţie referitoare la dreptul la un nivel de trai decent.