§ 10. - Decizia 568/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală
M.Of. 107
În vigoare
Versiune de la: 7 Februarie 2023
6. Judecătoria Braşov - Secţia penală consideră că excepţia este neîntemeiată. Potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, egalitatea nu presupune uniformitate. Principiul egalităţii în drepturi nu împiedică aplicarea unui tratament juridic diferit pentru situaţii de fapt diferite, având o justificare obiectivă şi raţională. Instanţa a apreciat ca fiind neîntemeiate susţinerile petentului referitoare la echivalenţa efectelor celor două măsuri preventive, având în vedere că, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 115 din 28 februarie 2019, măsura controlului judiciar, spre deosebire de măsura arestului la domiciliu, nu este o măsură privativă de libertate. Chiar şi în ipoteza instituirii obligaţiei de a nu părăsi o anumită limită teritorială, îşi păstrează natura juridică de măsură restrictivă de libertate.