§ 60. - Decizia 565/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1, art. 3 teza a doua şi art. 4-10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său

M.Of. 83

În vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 2018
55. Cu privire la încălcarea art. 135 din Constituţie, se apreciază că art. 3, art. 4 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi art. 10 aduc atingere principiilor libertăţii contractuale, întrucât procedura dării în plată, deşi ar fi trebuit să aibă un caracter consensual, este lăsată exclusiv la opţiunea debitorului, nefiind astfel necesar consimţământul creditorului. Mai mult, legea în ansamblul său favorizează comportamentul iresponsabil al consumatorilor care, la momentul încheierii contractului de credit, trebuiau să prevadă şi riscurile acestuia cu privire la aprecierea/deprecierea monedei de schimb.