§ 52. - Decizia 565/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1, art. 3 teza a doua şi art. 4-10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său

M.Of. 83

În vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 2018
47. Cu privire la încălcarea art. 11 şi 20 din Constituţie, se arată că legea criticată nu respectă principiul securităţii juridice şi cerinţele de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.