§ 33. - Decizia 564/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

M.Of. 1080

În vigoare
Versiune de la: 24 Noiembrie 2025
32. Faţă de cele expuse, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că aspectele invocate de autorii obiecţiilor reprezintă aprecieri personale/temeri/dubii nefundamentate în mod obiectiv pe dispoziţiile legii contestate, care nu se subscriu nivelului de relevanţă constituţională impus de prevederile Legii fundamentale. Dacă ar trebui să răspundă acestor obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor sesizării în privinţa formulării argumentelor de neconstituţionalitate necesare, ceea ce ar echivala cu un control din oficiu, care ar exceda competenţelor stabilite în Legea fundamentală în favoarea autorităţii constituţionale (a se vedea art. 146 din Constituţie).