§ 23. - Decizia 564/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
M.Of. 1080
În vigoare Versiune de la: 24 Noiembrie 2025
22. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. În esenţă, referitor la critica prin care se susţine punerea pe ordinea de zi a unui proiect de lege/a unei iniţiative legislative în absenţa avizului Consiliului Legislativ, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (1) teza întâi din Constituţie şi ale art. 9 alin. (2) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, solicitarea avizului Consiliului Legislativ are caracter obligatoriu. În situaţia propunerilor legislative, Birourile permanente ale celor două Camere au atribuţia de a le solicita, conform regulamentelor parlamentare. Adiacent, Consiliul Legislativ are două obligaţii corelative: de a transmite avizul şi de a respecta termenul de remitere înscris în adresa de solicitare a avizului, fără ca situaţia în care avizul nu ar fi emis sau ar fi transmis după împlinirea termenului stabilit în adresa autorităţii legiuitoare să conducă la obstrucţionarea ori întârzierea procesului legislativ. În acest sens, sunt invocate prevederile art. 28 alin. (2) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii regulamentare rezultă că raportul comisiilor parlamentare sesizate de Birourile permanente reunite poate fi redactat, respectiv înaintat în vederea înscrierii pe ordinea de zi a plenului reunit al celor două Camere, chiar dacă Consiliul Legislativ nu emite avizul ori nu îl transmite în termenul solicitat. În concluzie, dacă o propunere legislativă poate fi înscrisă pe ordinea de zi şi dezbătută la nivelul comisiilor parlamentare în situaţia în care Consiliul Legislativ nu a transmis avizul solicitat, a fortiori, după depunerea raportului şi înscrierea propunerii legislative pe ordinea de zi a plenului reunit al celor două Camere, poate avea loc dezbaterea iniţiativei legislative, independent de primirea/lipsa avizului Consiliului Legislativ. În situaţia examinată, conform informaţiilor înscrise pe site-ul Camerei Deputaţilor cu privire la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x nr. 314/2025), rezultă că s-a solicitat Consiliului Legislativ avizarea respectivei propuneri legislative, data maximă de înaintare a avizului fiind 29 septembrie 2025. Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, potrivit Avizului nr. 696 din 30 septembrie 2025. Referitor la natura juridică a avizului Consiliului Legislativ, se arată că este specifică unui act preliminar, având caracter de recomandare. Sub aspect decizional, plenul Camerelor reunite, în situaţia examinată, este singurul corp deliberativ prin care autoritatea legiuitoare duce la îndeplinire atribuţiile sale constituţionale.