§ 20. - Decizia 564/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
M.Of. 1080
În vigoare
Versiune de la: 24 Noiembrie 2025
19. Totodată, în ceea ce priveşte presupusele "influenţe" pe care persoanele terţe ar putea să le aibă, în sensul influenţării procesului de legiferare, autorii precizează că, pe de o parte, deputaţii şi senatorii sunt cei care iau decizia de a proceda într-un anume mod sau altul, mandatul imperativ fiind nul, iar, pe de altă parte, în situaţia existenţei unei fapte ilicite de natură să afecteze procesul legislativ, există deja sancţiuni administrative şi penale care pot fi aplicate, ceea ce reduce instituţia juridică propusă la nivelul unui simplu registru, fără o utilitate practică.