§ 108. - Decizia 564/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 12 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

M.Of. 1080

În vigoare
Versiune de la: 24 Noiembrie 2025
83. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate cu privire la legea supusă controlului în raport cu art. 1 alin. (4) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora prin propunerea legislativă se asimilează, în mod exagerat şi nejustificat, statutul parlamentarilor cu cel al altor categorii de demnitari, Curtea constată caracterul neîntemeiat al acestora. Deşi statutul constituţional şi legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanţi ai poporului, este diferit de statutul membrilor Guvernului şi, în general, de al celorlalţi cetăţeni care exercită funcţii şi demnităţi publice, ceea ce determină, în consecinţă, particularităţi cu privire la exercitarea anumitor drepturi, acest statut nu poate fi reţinut ca justificând o diferenţă de tratament juridic în raport cu celelalte categorii de persoane cărora li se aplică regulile referitoare la transparenţă. Similar dispoziţiilor legii criticate, Curtea observă că, prin Legea nr. 49/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 15 aprilie 2025, au fost introduse în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 dispoziţii referitoare la RUTI, stabilind obligaţia membrilor Guvernului, prevăzuţi la art. 18 din Codul administrativ, a şefului Cancelariei Prim-Ministrului, a secretarului general şi a secretarilor generali adjuncţi ai Guvernului, a secretarilor şi a subsecretarilor de stat, precum şi a asimilaţilor acestora din cadrul Guvernului, al ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor şi a consilierilor de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului de a se înregistra în RUTI şi de a publica întâlnirile oficiale cu persoane terţe (a se vedea art. 4711 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare).