§ 6. - Decizia 564/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (8^1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

M.Of. 708

În vigoare
Versiune de la: 30 Iulie 2025
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată prin notele scrise, şi prezintă, pe scurt, motivele invocate în susţinerea acesteia, respectiv: textul criticat este lipsit de claritate, previzibilitate şi echivoc, dând naştere unor situaţii discriminatorii între creditorii bugetari şi cei chirografari, şi, de asemenea, este contrar egalităţii în drepturi şi dreptului de proprietate privată; de cele mai multe ori, se ajunge în situaţia ca debitorul aflat în insolvenţă să intre ulterior în faliment tocmai ca urmare a deciziilor luate de creditorii bugetari, care au drept de vot, dar care nu se bucură de o creanţă certă, lichidă şi exigibilă; creditorii bugetari nu ar trebui înscrişi la masa credală sub o condiţie rezolutorie, având în vedere că aceste creanţe au fost contestate în contenciosul administrativ; creanţa bugetară, fiind o creanţă litigioasă, nu ar putea da naştere unui drept de vot.