§ 22. - Decizia 563/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi ale art. 85 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

M.Of. 974

În vigoare
Versiune de la: 27 Septembrie 2024
14. Astfel, ţinând seama de faza în care se află procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi de calitatea şi de rolul pe care le are administratorul special, aceea de participant la aceste proceduri, Curtea subliniază că, în vederea numirii acestuia, în virtutea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, iniţiativa convocării adunării generale a asociaţilor/membrilor debitorului pentru desemnarea administratorului special aparţine practicianului în insolvenţă în raport cu procedura în care se află debitorul şi se realizează în termen de maximum 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii de către administratorul judiciar/lichidatorul provizoriu. Ca atare, dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 85/2014 reglementează procedura desemnării administratorului special de către adunarea generală a acţionarilor, asociaţilor sau membrilor persoanei juridice.