§ 5. - Decizia 559/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

M.Of. 293

În vigoare
Versiune de la: 7 Aprilie 2023
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 864 din 26 noiembrie 2020, prin care Curtea a statuat că specificul procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, iar stabilirea acestora este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.