§ 22. - Decizia 559/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

M.Of. 293

În vigoare
Versiune de la: 7 Aprilie 2023
16. Referitor la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, în viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, care să nu poată suferi anumite restrângeri în situaţii deosebite. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza <a href="#/dokument/16871515"><em>Lungoci împotriva României</em></a>, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36). Conferind creditorului care îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul criticat posibilitatea de a sesiza instanţa de judecată cu o acţiune în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de apariţia stării de insolvenţă a debitorului, legiuitorul nu a adus atingere substanţei dreptului.