§ 60. - Decizia 55/2014 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 118A din 18 iunie 2013 şi a încheierii de şedinţă din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 8.772/2/2011

M.Of. 428

În vigoare
Versiune de la: 11 Iunie 2014
Apelanta UPFR, printr-un apărător, învederează că producătorii pe care îi reprezintă nu doresc să îi gestioneze colectiv UPFR dreptul de punere la dispoziţia publicului a fonogramelor, ci doar prin servicii on-line. Susţine că nu se poate stabili o tehnologie, cu ignorarea dorinţei titularilor de drepturi şi cu nerespectarea art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Astfel, susţine că pentru stabilirea unei metodologii privind comunicarea publică a fonogramelor de comerţ prin intermediul serviciilor on-line sau mobile nu este necesară depunerea de mandate. Precizează că titularii de drepturi au depus declaraţii prin care au arătat limitele mandatului.