§ 57. - Decizia 55/2014 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 118A din 18 iunie 2013 şi a încheierii de şedinţă din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 8.772/2/2011

M.Of. 428

În vigoare
Versiune de la: 11 Iunie 2014
Curtea, având în vedere obiectul raportului de expertiză, respectiv punctul de vedere al specialistului cu privire la conţinutul noţiunii de streaming on demand, constată că nu era necesar ca punctele de vedere ale specialiştilor parte să fie cuprinse în acelaşi raport, pentru motivul că aceste puncte de vedere, inclusiv cel al specialistului desemnat vizează cunoştinţele pe care fiecare dintre aceşti specialişti le au cu privire la o noţiune, astfel încât nu era necesar nici măcar prezenţa concomitentă a acestora în acelaşi loc. Prin urmare, nu se poate susţine nici măcar existenţa unei vătămări.